Politica externă americană și gânditorii ei

Spre deosebire de literatura existentă pe acest subiect (amplă și extrem de importantă, desigur, dar foarte puțin tradusă la noi), lucrarea lui Perry Anderson, Politica externă americană și gânditorii ei, prezintă de la bun început trei avantaje comparative – de ordin temporal, spațial și politic, după cum le sintetizează însuși autorul; altfel spus, mai întâi, pentru că tratează toată istoria politicii externe americane în mod sintetic și unitar, într-o singură secvență, refuzând astfel compartimentarea obișnuită pe diferite perioade care se practică în literatura de specialitate; în al doilea rând, de ordin spațial – pentru că, dintr-o similară ambiție sintetică, nu decupează și tratează separat zonele de acțiune ale politicii externe americane (în cele trei câmpuri tradiționale – Europa, Asia postcolonială, respectiv continentele americane), ci le urmărește evoluția simultan; și, în fine, politic – pentru că, din nou în răspăr cu analizele actuale ale politicii și puterii SUA, nu pornește deloc de la presupoziția nechestionată a declinului actual al puterii americane.  Așa cum anunță și titlul, analiza lui Perry Anderson se derulează pe două niveluri complementare: pe de o parte, strategiile urmate de politica externă americană și evoluția ei prin diversele  administrații prezidențiale care s-au succedat, de la Politica Ușilor Deschise a lui Wilson și primului Roosevelt la intervenționismul neoconservator al lui George William Bush, continuat în bună măsură (deși îndulcit retoric) în mandatul lui Barack Obama; pe de altă parte, o discuție critică a ideilor și teoriilor – și, implicit, a lucrărilor principale de geopolitică, strategie și relații internaționale – care au legitimat sau au încercat să explice respectivul traseu al politicii externe americane (de la Walter Russell Mead sau Michael Mandelbaum până la Robert Art, Kagan și Brzezinski). Cele două niveluri de analiză – politica externă efectivă și teoria ei – detectează ambele o evoluție pendulând mereu între cei doi poli opuși ai „excepționalismului” sau „izolaționismului”, respectiv al universalismului sau mesianismului american, care au  marcat cultura și identitatea politică americană, și între care a oscilat și s-a desfășurat politica externă a Statelor Unite. Într-un context actual în care politica externă americană pare să devină pe cât de crucială pentru ordinea globală, pe atât de impredictibilă, volumul lui Perry Anderson oferă tocmai acel fundal istoric și intelectual care ne permite să-i înțelegem originea îndepărtată și evoluția tortuoasă de până acum, și să-i intuim, pe cât posibil, viitoarea-i foaie de parcurs. (Alex Cistelecan, traducător )