Bucureștiul între Orient și tentația modernității

Realizând o selecție de texte reprezentative din lucrările lui Ulysse de Marsillac (De Pesth à Bucarest. Notes de voyage și Guide de Voyageur à Bucarest, publicate în 1869, respectiv 1877), însoțite de acuarele de Amedeo Preziosi și Carol Popp de Szathmári și de fotografii realizate de Ludwig Angerer, editorul acestui volum, bine-cunoscutul istoric Adrian Majuru, ne propune o carte despre București, scrisă și ilustrată de adevărați exploratori ai culturii noastre, în primele decenii de modernitate ale societății valahe. Sunt descrise atât drumurile care duceau spre București (de la Giurgiu, bunăoară), cât și hotelurile, restaurantele, cafenelele, teatrele, bisericile, spitalele vechie ale capitalei. „Această carte este o poveste despre București, mărturisită și imortalizată de străini iubitori ai orașului nostru din primele clipe ale modernității. O carte despre noi scrisă de alții, veniți pe neașteptate, fiecare pe drumul lui, cu propriile vise de împlinire, iar acest oraș le-a trasat, în viteze diferite, următorii pași prin viață. Se deschidea o perioadă foarte interesantă, de mare explozie a migrației unor profesioniști occidentali către orașele și târgurile României mici, care se desprindeau de un timp medieval, pentru a micșora decalajul de civilizație față de cealaltă lume, care o aștepta. Este cartea primilor exploratori ai spațiului românesc după 1830, atrași tocmai de această frontieră unică, a desprinderii dintr-o lume străveche pentru a modifica întreaga societate, cu mari eforturi, în ceea ce va urma să fie peste un secol România modernă. Importul de modernitate ca model instituțional, social, cultural și imaginar nu s-a petrecut numai prin preluare și imitare, ci mai degrabă prin permanentizarea unei coexistențe plurietnice, a multiculturalismului în societatea bucureșteană. Fără aceste realități, Bucureștii nu ar mai fi avut trăsăturile unui oraș cosmopolit după 1900. Nefiind legat de Orient, dar neaparținând nici Europei, Bucureștii au atras comercianți, meșteșugari, muncitori specializați, liber-profesioniști de pe întregul continent european; alogeni care treptat au devenit locuitori ai orașului și care, în ultimă instanță, au conferit Bucureștilor particularitatea elementului de legătură dintre cele două mari spații culturale ce se confruntau permanent în cadrul său restrâns: Europa și Orientul. Bucureștii au absorbit, așadar, elemente sociale de o mare diversitate etnică, religioasă și culturală. Această realitate alături de elita politică și intelectuală au contribuit substanțial la modernizarea societății bucureștene, în particular, și a celei românești, în general. Societatea valahă a recuperat în salturi elementele modernității, preluate pentru început de clasa aristocratică prin coabitare cu alogenii, fapt subliniat adesea de numeroși călători străini. De cele mai multe ori, împrumutul se realiza cu stângăcie și într-o grabă nejustificată, ceea ce a generat numeroase paradoxuri și forme hibride între vechi și nou.” ADRIAN MAJURU