“UNEORI TREBUIE SĂ MERGEM MAI DEPARTE FĂRĂ ANUMIȚI OAMENI. DACĂ LOCUL LOR ESTE ÎN VIAȚA NOASTRĂ, NE VOR AJUNGE DIN URMA… Se spune că evenimentele fericite aduc prieteni aproape de noi, iar cele nefericite îi pun la încercare. Pentru că, după cum remarca Mihail Sadoveanu, unii prieteni sunt ca umbrele – nu apar decât atunci când este soare… Prietenul adevărat nu îl găsești la capăt de drum. El e acolo, lângă tine, pășiți împreună pe drumul vieții, îți stă alături, indiferent cât de abruptă devine calea, indiferent de prăpastiile care se cască din loc în loc. El ajunge întotdeauna la timp, ceilalți ajung când au timp… Pentru că un prieten adevărat iți cunoaște defectele, dar iți arată calitățile, iți simte neîncrederea și temerile, dar iți întărește credința, iți recunoaște limitele, dar îți subliniază posibilitățile, este omul care vede florile trandafirului care ești și nu se înțeapă în spinii lui. El este o parte din tine oglindita în el, valorează mult și nu are preț. Este cel care înțelege ce ai fost și acceptă ce ai devenit… Cineva spunea că oamenii sunt ca semnele de circulație: unii merită prioritate, pe alții e mai bine să îi depășim, pe alții să îi evităm, iar la alții chiar merită să ne oprim. Dacă ne-am continuat călătoria vieții fără anumiți prieteni, e clar că asta s-a datorat unei fracturi emoționale. Spre deosebire de fracturile osoase, cele emoționale se soldează invariabil cu formare de calus vicios. Da, se poate reface o legătură ruptă cândva, ne pot ajunge din urma cei care ne-au greșit, dar oare vor mai merge alături de noi zâmbind cu aceeași căldură ca odinioară? Mă îndoiesc! Pentru că cel mai greu în viață nu este să ierți, ci să mai ai încredere…”
Cărți,multe cărți.
