Căderea Zidului Berlinului a lăsat stânga europeană într-o confuzie totală. Pe câmpul de bătălie al ideilor, progresul, libertatea și universalul au cedat locul unei noi triade importate direct din Statele Unite: genul, identitatea și rasa. Ieri ne luptam în numele proletariatului, al Lumii a Treia și al damnaților planetei; astăzi condamnăm omul alb, făcându-l vinovat de colonialism, sclavie și dominarea femeilor. Trei discursuri – neofeminist, antirasist și decolonial – îl desemnează ca fiind dușmanul comun al omenirii. El a devenit noul Satana, cel pe care propria anatomie îl face un violator ontologic, culoarea pielii – rasist, iar puterea – exploatator al tuturor „dominaților" și „rasizaților". Scopul acestui eseu este de a analiza cum, sub impulsul unei americanizări caricaturale a Europei, lupta de gen și cea de rasă sunt pe cale de a înlocui lupta de clasă, de a alunga meritocrația și de a distruge ideea de umanitate ca unitate. Să facem din omul alb țapul ispășitor prin excelență nu înseamnă decât să înlocuim un rasism cu altul; și, într-un viitor ce se anunță sumbru, cu societăți tribale, care-și păzesc cu strășnicie identitatea, pradă unui război al tuturor contra tuturor.
Cărți,multe cărți.
