În Omul și clima, Lucian Boia analizează ansamblul teoriilor, scenariilor și psihozelor climatice, din Antichitate până în zilele noastre, pentru a decripta mecanismul mental și ideologic al acestor construcții și atitudini. Autorul împarte imaginarul climei în trei categorii: teorii de natură antropologică și psihologică (diversitatea umană se explică prin diferențele de climat), istorică (clima influențează dinamică proceselor istorice, ascensiunea anumitor civilizații, stagnarea sau decăderea altora) și catastrofică (imaginarul sfârșitului lumii, scenariile extincției cvasitotale a rasei umane, al căror prototip rămâne Potopul). „Ce se întâmplă oare cu ploaia şi cu vremea bună? Mileniul trei începe cu o veste proastă: clima pare complet dereglată. Unii anunţă deja ce e mai rău: încălzirea actuală ar fi de natură să bulverseze condiţiile de viaţă de pe planetă. Să fie sfârşitul lumii în perspectivă? Sau, dacă nu chiar sfârşitul, cel puţin prăbuşirea orgolioasei şi imprudentei noastre civilizaţii tehnologice?Autorul acestei cărţi nu îşi propune să adopte o poziţie în dezbaterea climatică actuală, adică să afirme sau să pună la îndoială, să amplifice sau să minimalizeze încălzirea globală şi consecinţele acesteia. Îi admir pe cei care cunosc deja viitorul. În ceea ce mă priveşte, eu nu ştiu nimic despre el. Dar, în paralel cu istoria climei «adevărate» şi a viitorului ei, există o altă istorie, legată de prima, şi totuşi independentă: istoria imaginaţiei umane stimulate, uneori chiar inflamate, de manifestările climei. Aceasta este istoria pe care îmi propun să o povestesc.” (Lucian BOIA)
Cărți,multe cărți.
