Născut pe 17 aprilie 1970 în localitatea Louňovice pod Blaníkem, care a devenit unul dintre laitmotivele prezente în creaţia sa, poetul, traducătorul şi jurnalistul Petr Borkovec face parte în acest moment, alături de Kateřina Rudčenková şi Petr Hruška, din „triada neoficială” a celor mai cunoscuţi, celor mai traduşi şi – ceea ce nici în ţara lui nu este de aruncat – celor mai bine vânduţi poeţi cehi contemporani. (S-ar pune problema dacă „triada” nu ar putea fi îmbogăţită şi cu un alt nume greu al poeziei cehe contemporane, Ivan Wernisch, devenind astfel „patrulater”. Discutăm însă despre un alt fel de înţelegere a poeziei, a rolului şi a însemnătăţii acesteia în viaţa culturală şi în „banala” existenţă de zi cu zi.) Autorul a studiat limba şi literatura cehă la facultatea de Ştiinţe Umaniste (Litere = „Filozofická”) a Universităţii Caroline din Praga. Poemele sale au fost traduse în aproape toate limbile europene, iar volume din creaţia sa au apărut, printre altele, în Austria şi Italia. Petr Borkovec a tradus în principal poezie rusă din secolul al XX-lea (printre altele, şi din creaţia poeţilor ruşi din emigraţie). Încă de la primele volume, a fost clară orientarea autorului către versul meditativ, motive legate de natură, cântecul popular şi tradiţia creştină, precum şi strădania sa către o poezie echilibrată inclusiv din punct de vedere al rimei şi al ritmului. De altfel, trebuie spus că virtuozitatea lui Borkovec în acest domeniu se poate observa nu numai în cadrul poemelor care respectă întru totul metrul clasic („ Lujer creţ dintr-o gâlcă din pântecul tău,/ mădularul mi-a prins, priponit să-mi rămână./ Uite, Milek din sat se apropie de noi –/ – sub un braţ duce-un stup şi-un lăstar într-o mână), dar şi prin rimele interioare, efectele aliterative, eufonice şi încântătoarele corespondenţe sonore „întâmplătoare” (de fapt, foarte atent studiate şi plasate, cu o precizie matematică, exact acolo unde le este locul), care ne atrag atenţia pe parcursul unora dintre poemele sale („ Te ating doar puţin/ cu mâna ce nu mi-o simt./ Pe coasta dealului crapă mugurii de lupin,/ noi mergem la culcare./ Tulpini de lupin, gâturi flămânde. Să le dăm ceva de mâncare”). „Jocul” intelectual cu (şi de-a) cuvintele, preţios, delicat, rafinat, dar în acelaşi timp extrem de bogat, complex şi dedicat ideii de responsabilitate auctorială în raport cu sensurile transmise, indică, mai ales în contextul unei religiozităţi sincere, însă în niciun caz exacerbate ţipător, ci impunând mai degrabă printr-o convingătoare onestitate şi o fermecătoare discreţie, spre identificarea şi delimitarea precisă (nu însă şi „didactică” sau „cazonă”) a unei lumi a propriei poezii, în principal prin intermediul definirii unei expresii auctoriale specifice, originale, inconfundabile. Dar cu „îndrăzneala” se poate merge şi mai departe – materialul „de lucru”, elementele de metapoezie pot fi poetizate ele însele, pot deveni din instrument, „produs finit”, din remă, temă şi din argument, subiect: „ La groapa de gunoi copacii stau alături de ritmurile poeziei,/ solul de sub pietre se surpă cu tot cu înţeleptele cugetări./ Lasă. Aici amalgamul primăverii/ acoperă hotarul inundaţiilor de anul trecut./ Încă se umflă, apoi se întipăreşte./ Totul arată ca o scenă din războiul junglei./ Priveşte: sticle arini primii lăstari un iepure/ în hexametri însoriţi câmpurile”. Uneori, aceste elemente stilistice pot fi agrementate cu o atitudine contemplativă în raport cu existenţa, marcată de strădania de a intui întregul organic şi sufletesc al vieţii prin prisma a ceea ce poetul defineşte sau identifică drept elemente componente ale sale, sau cu uzul inspirat al neologismelor, într-o echilibrată complementaritate cu temele mai degrabă tradiţionale specifice autorului. O altă tendinţă prezentă în creaţia lui Petr Borkovec este observaţia sensibilă a realităţii (obiective, „iniţiale”, „Wahrheit”) şi a procesului transformării sale, în urma procesului de filtrare prin sensibilitatea subiectivă auctorială, în realitate subiectivă, ficţională, „Dichtung”, având drept efect descrierea lirică a lucrurilor, chipurilor şi „obiectelor” poetice, ceea ce, pentru o vreme, l-a integrat pe Borkovec în tendinţa lirismului obiectiv, specifică celei de-a doua jumătăţi a anilor '90 ai secolului trecut, şi reprezentată, printre alţii, de nume precum Petr Hruška sau Petr Motýl. Prin intensificarea, pe această bază, a dimensiunii estetice a tematicii, autorul realizează, în fapt, trecerea către tendinţa, specifică etapei actuale din creaţia sa, de înţelegere a lirismului ca element sui-generis al coloraturii subiective, specifice textelor sub formă de jurnal sau reportaj, apărute în timpul stagiilor de creaţie care i-au fost oferite autorului de-a lungul timpului.
Cărți,multe cărți.
