Cine suntem? De unde venim? Încotro ne îndreptăm? Familia, în sânul căreia ne-am născut, este primul formator al personalităţii noastre. Suntem descendenţii părinţilor, bunicilor, străbunicilor noştri. Dar familia mai este şi mediul unde am învăţat să vorbim. Limba maternă este poate – împreună cu afecţiunea maternă care o însoţeşte – darul cel mai preţios pe care îl datorăm mamei şi familiei. Căci prin intermediul limbii vom percepe în mod conştient tot ce se află în jurul nostru, vom înţelege treptat sensul şi rostul tuturor lucrurilor din lume. Limba maternă ne invită apoi, odată ce trecem pragul şcolii, la o aventură mai vastă, decisivă şi ea în privinţa personalităţii. Mă refer la cunoaşterea limbii prin intermediul operelor literare. Pătrundem astfel în minunata lumea a ficţiunii artistice, care deschide treptat în faţa noastră noi orizonturi ale aspiraţiilor şi gândurilor umane. Primim în curând la întrebarea „cine suntem?” acele răspunsuri care se adresează minţii şi inimii noastre, toate fiindu-ne necesare pentru a înţelege ce sunt o serie de noţiuni abstracte precum dragostea sau datoria, patria sau istoria, Dumnezeu sau omenirea. Folosindu-mă de propria mea experienţă din copilărie, vă propun în paginile ce urmează un şir de exemple oferite de literatura maghiară, prin care voi ilustra această traiectorie a dobândirii unei identităţi culturale conştiente. Pornesc de la ideea că literatura se află pe primul loc în rândul obiectelor de studiu care ne modelează personalitatea şi determină, în felul acesta, şi apartenenţa noastră la acea colectivitate umană mai largă numită naţiune.
Cărți,multe cărți.
