O agresiune sovietică împotriva României: Tatar Bunar în documente şi în presa românească a vremii

Pret:

Lei

„Trecuseră şase ani de la încheierea primei conflagraţii mondiale, iar România evolua – aparent nestingherită – sub zodia reglementărilor postbelice de pace. Aparent numai, fiindcă, în realitate, era ţinta provocărilor, tot mai agresive, ale Kremlinului, provocări care au atins pragul critic în septembrie 1924, prin rebeliunea organizată de bolşevici în sudul Basarabiei. În toată perioada interbelică Rusia sovietică nu a încetat să considere că provincia dintre Prut şi Nistru îi aparţine, diplomaţia moscovită fiind foarte atentă să nu semneze cu România vreun tratat care să echivaleze, în fapt, cu o recunoaştere a status quo-ului frontierelor. „Nesoluţionarea problemei basarabene menţinea starea de război între România şi Rusia sovietică, oferind celei din urmă un anumit avantaj, relevat la 27 ianuarie 1924 de M.M. Litvinov într-o scrisoare adresată lui Christian Racovski: «Noi ne aflăm acum, formal, în stare de război cu România. Noi considerăm că trupele române ocupă teritoriul nostru şi, formal, putem, în orice moment, să trecem Nistrul fără declaraţie de război».“ Pentru Kremlin, chestiunea basarabeană depăşea însă cadrul unui litigiu teritorial, căpătând o importantă dimensiune geopolitică. „Problema Basarabiei – arăta, în Parlamentul României, Ion Buzdugan, un politician cu o contribuţie importantă la unirea provinciei istorice cu ţara-mamă – este o problemă europeană, fiindcă planul ruşilor este nu numai de a dărâma zăgazurile care stăvilesc puhoiul bolşevismului, zăgazuri cari sunt România la Nistru şi Polonia la nord, pentru a cuceri acele mici fâşii de pământ ca Basarabia etc., nu, adevărata năzuinţă a Sovietelor este revărsarea potopului de lavă slavo-rusă peste Balcani, spre bolşevizarea întregei Europe“ (s. n.).” (Autorii)

Carți de acelaș autor: Dinu Moraru, Nicolae Raus, Gheorghe Neacsu

Cărți Istorie

Cărți Stiinte umaniste