Prodigium

„Care este linia dintre normalitate și nebunie? Care este limita dintre rău și bine? Cu siguranță una destul de subțire și ușor de trecut, iar granița e propria ta minte.„ „Nu vreau să plâng, ea nu ar fi vrut să mă vadă astfel. Îngenuncheat, distrus, departe de femeia care mai ieri îmi spunea că mă iubește. Sunt în aceeași încăpere cu ea, și totuși am impresia că suntem în două lumi diferite. Oare în lumea ei mai sunt prezent? Aș vrea să urlu tare și să îi spun că în oricare dintre lumile din acest Univers, dacă ele există, ea este prezentă în fiecare celulă a ființei mele. Unde ești Angeline?” „Totul se întunecă în jurul meu, încerc să mă mișc dar nu pot, și apoi simt cum ,,El’’ se apleacă asupra mea. Nu îi văd chipul, dar știu că e o prezență rea. Încerc să închid ochii și nu pot, încerc să urlu la el să plece, dar vocea nu mă ascultă, buzele îmi rămân nemișcate.” În tot acest haos, printre amintiri, își face loc prezența unui bărbat pe care îl visează. Nu e soțul ei, nu îi poate vedea chipul, dar știe că sufletul ei îl recunoaște. Iluzie? Real? Totul pare un puzzle, a cărui rezolvare, nici Angeline nu o poate intui. „Personaje suspecte, o poveste plină de suspans. Mintea îți joacă feste și te întrebi dacă este real, vis sau ceva malefic își pune amprenta. Un thriller psihologic bun, cu răsturnări de situație, iluzii, frici și limite pe care personajul principal încearcă să le depășească, să își găsească normalitatea în toată nebunia creată.” Literatura pe tocuri