Am de gînd să-mi sigilez toate scrisorile și să le las prin testament, cu clauza să fie desigilate peste 50 de ani...”, glumea Cehov, după ce citise un articol inflamat al lui A.I. Goncearov despre dreptul scriitorilor de a dispune interzicerea publicării postume a unor texte de interes privat. Era sau nu era Cehov conștient de valoarea propriilor scrisori în postumitate? Este o întrebare la care răspunsul întîrzie. Cert este că, în numai 29 de ani (scriitorul se sfîrșea la 2 iulie 1904), a expediat aproape 4.400 de scrisori. Din lunga serie, acest prim volum selectează o parte restrînsă, care are în vedere mai degrabă momente din viața literară a autorului, decît detaliile mărunte ale vieții de zi cu zi. „Corespondenţa este, pentru el, o necesitate vitală. Cehov scrie scrisori aşa cum respiră. Pentru istorici şi sociologi, scrisorile îşi păstrează pînă astăzi interesul prin valoarea lor de informaţie autentică, de trăire nemijlocită a realităţilor culturale, sociale şi (mai puţin) politice ale Rusiei de la sfîrşitul secolului XIX. Pentru istoricii literari, scrisorile sunt un bun nepreţuit, o cardiogramă precisă care surprinde palpitul vieţii şi al creaţiei autorului de geniu, depăşind valoarea strict biografică.” (Sorina Bălănescu) „Intelectualul lui Cehov e un om în care se amestecă cea mai profundă bună-cuviinţă de care e în stare fiinţa umană cu o aproape fatală incapacitate de a-şi realiza idealurile şi de a-şi pune principiile în aplicare; un om devotat frumuseţii morale, bunăstării poporului său, bunăstării universului său, dar care nu poate să facă nimic folositor pentru el; risipindu-şi puţin cîte puţin existenţa provincială într-un abur de visuri utopice, ştiind exact ce e bine, ştiind care sunt lucrurile pentru care merită să exişti… Într-o epocă în care toţi trăiesc sub semnul lui Goliat, e foarte folositor să citeşti despre delicatul David.” (Vladimir Nabokov)
Cărți,multe cărți.
