„Nu știam când a apărut prima ediție din această monumentală, pe bune, trei volume – 330 +471 +574 = 1375 pagini, ce alcătuiesc Ficțiunea jurnalului intim (Editura Tracus Arte, 2018) a lui Eugen Simion. Critic literar, istoric literar, eseist și memorialist la rândul său, profesor de literatură decenii în șir la Universitatea București, o viață de 85 de ani recent împliniți și frumos omagiați de colegii de breaslă – să amintim nu doar momentele de la Academia Română, ci și de generosul și cuprinzătorul articol comis de, în general, rezervatul Mircea Martin etc – reprezintă pentru Eugen Simion prilejul de a ne arăta și oferi un elegant exemplu că se poate îmbătrâni și frumos. Mă opresc aici cu paranteza encomiastică pentru a reveni la noua tipăritură. A fost suficient să citesc un Cuvânt înainte la ediția din 2005, un Argument la ediția III-a din 2018 și o Introducere din 2001 înșirate una după alta ca uvertura la Nunta lui Figaro, ca să deslușesc parcursul și rezultatele unei munci întinse pe multe decenii. Sigur că astfel de întreprinderi laborioase nu au decât un succes de prestigiu în interiorul breslei literare (și nici măcarîntotdeauna) și sunt lipsite, din păcate, o spun cu amărăciune, de popularitatea pe care ar merita-o cu prisosință. Asta e, nu cred în progres și nici că se va schimba ceva în mentalul colectiv românesc nici peste 200 de ani…In fine, trei volume dense ca substanță și evident interes din parte-mi pentru genul confesiv-memorialistic. Chiar dacă, așa cum analizează și Eugen Simion cu cărțile pe masă tot încercând să-l combată cu argumente pe G. Călinescu ( de parcă cei de azi ar mai fi interesați de G. C!) materialul este imens și cantitatea de sortat, pus pe căprării și pritocit la obiect uriașă. Dar nimic nu-l descurajează pe autor și realmente reușește un tur de forță. Ce conțin deci cele trei volume. Primul tom, Există o poetică a Jurnalului?, o introducere în chestiune cu paranteze teoretice și o rânduire pe sorturi, al doilea , Intimismul european, se ocupă, la concret cu luarea la refec a diverselor producții de gen din ultimele secole – Pepys, Stendhal, Tolstoi, Gide până la Michel Tournier. Ca apoi, în volumul trei, Diarismul românesc, diarismul acesta, în românește nu prea sună bine etc , să avem prezentate și extrem de atent analizate jurnalele compatrioților noștri. De la pitorescile observații și note ale lui Dinicu Golescu și Ion Codru Drăgușanu la concisele și acrele deseori notații ale lui E. Lovinescu și ajungând apoi în imediata noastră contemporaneitate. Prin realizările de excepție ale unor literați de prestigiul luiRadu Petrescu, I.D. Sîrbu, N. Steinhardt și Mircea Zaciu, care, nu ar fi exagerat să considerăm, au atins în aceste texte/jurnale/metanarațiuni etc confesiv-memorialistice momentul de maximă realizare literară. Cine este interesat de literatura română, în general și de chițibușuri ale istoriei ei va găsi momente de mare satisfacție la lectura acestor tomuri de serios inventar proxim al genului.” Bedros Horasangian
Cărți,multe cărți.
