De ce Eminescu? Fără îndoială, din punctul meu de vedere, din foarte multe motive (exemplific câteva): Ca să ”verific” opera și mitul însoțitor al ”poetului nepereche” (G. Călinescu), poezia, proza și corespondența amoroasă, și să curm într-un fel sau altul îndoieli proprii și ale altora (și constat finalmente că după o sută și mai bine de ani poetul e viabil, rezistă, ține la tăvăleală, adică la analiza critică), ca să văd în ce măsură în epoca globalizării mai încape vocea unui ”poet național” (Iacob Negruzzi, 1889), ca să-l împrietenesc pe cititor cu poezia care-și modifică valorile estetice, dar își păstrează și un nucleu dur, inatacabil, ca să ”pipăi” (să evaluez) care mai e starea canonului literar cât privește chiar acest nucleu dur, unde se află locul creațiilor de inspirație populară, raportul poezii lungi – poezii scurte etc. Pentru că societatea, ca o broască țestoasă uneori, alteori cu iuțeala fulgerului, se mișcă și odată cu ea se mișcă și opera, scoțând la iveală, ca un șarpe sau ca un prestidigitator, tot felul de piei, adică alte și alte fețe, și pe cale de consecință fiecare generație urmează să-și exprime punctul de vedere, pentru că sunt un fan al visului poetului din 1876 și i-am dat o interpretare psihanalitică pe care am dorit s-o împărtășesc tuturor, pentru că sunt contra stupidei teorii complotiste care face din poet o victimă civilă a lui T. Maiorescu, pentru că-mi plac lucrările a numeroși eminescologi, dar și pentru că la un moment dat am simțit că nu mai pot dacă nu scriu cartea despre poet etc. Pentru că, nu în ultimul rând, Eminescu e un brand vandabil și în vremuri de criză etc etc.
Cărți,multe cărți.
