Poezia lirică a Renaşterii italiene este dominată de sonet. Preluat de la Şcoala Dulcelui Stil Nou a Evului Mediu şi cultivat cu fervoare în aceste vremuri de înalt reviriment spiritual, el nu avea să mai fie vreodată obiectul unei atât de religioase devoţiuni, nu avea să mai găsească o atât de largă preţuire printre artişti şi printre toţi cei în tangenţă cu spiritualitatea vremii. Descoperim în această receptivitate rar întâlnită expresia gustului pentru cizelat şi desăvârşit, pentru acurateţea lucrării umane. El reprezenta o jubilaţie a formei, o frenezie a frumuseţii verbale şi se plasa în ordinea canonului. (…) Sonetul venea, cu mica lui mare bogăţie, să răspundă şi el nevoii de desăvârşire a poetului. Fusese inventat cu peste o sută de ani în urmă, dar artistul Renaşterii, sensibilizat la rigorile disciplinei impuse de armonie, redescoperea în el o posibilitate de verificare a puterii lui de a introduce un sistem în elementele disparate ale aceleiaşi categorii estetice şi a descoperi noul, deci de a se regăsi în rodul aptitudinii creatoare. C. D. Zeletin Cartea de față reproduce, cu unele modificări, atât Sonetul italian în Evul Mediu și Renaștere, apărut în două volume, în anul 1970, la Editura Minerva din București, colecția „Biblioteca pentru toţi“, traducere, prefață și note de C. D. Zeletin, cât și volumul Poeziilor lui Michelangelo, apărut în anul 2011 la Editura Humanitas, în colecția „Biblioteca italiană“, publicată sub patronajul Institutului italian pentru studii filozofice, colecție bilingvă coordonată de Smaranda Bratu Elian și Nuccio Ordine.
Cărți,multe cărți.
