„Ţinând drept, la deal, mijlocul drumului şi la vale firul apei, crescut de curaţii lui părinţi ţărani cu geamătul plugului şi sudoarea lui, la şcoală la Ploieşti, Eugen Simion a îndreptăţit pe viu metafora lui Arghezi, schimbând brazda-n călimară. Există un bun-simţ al acestui popor şi o măsură, un drag de muncă în idei şi o spălare de vedenii, un mod drept de a construi şi de a aşeza chiar şi aerul pe frunze, care îl cinsteşte şi care tot timpul se reproduc. Există o omenie a florii şi o suavitate a pâinii aici la noi unde îngerii au burtă şi munţii supleţe. Repezi la suprafaţă şi iuţi în străfund, peştii din piatră îi pescuim, sculptându-i cu dinţii pe cei din apă. Oricine la noi e ca la el acasă dacă nu îşi uită inima altunde. Vorba dulce mult aduce, aşa se face că aici la noi se mai găseşte şi când nu se mai găseşte. Toate aceste precepte ţărăneşti se vor fi aflat şi în adolescentul Eugen Simion când a optat pentru cerneală. Astăzi îl regăsesc, după ce am tocit cu coatele aceleaşi bănci de şcoală şi cu sufletul acelaşi praf de aripă de flutur, împlinit şi în luminoasă maturitate. El şi-a făcut din modul echilibrat şi adânc de a gândi o respirare, iar din modul curat şi pe-ndelete de a cumpăni – inspirare. Foc de inteligent, el este însă, mai întâi de această povară, talentat. Dorul de Apollo şi-l strigă parcă din braţele lui Dionysos. Eugen Simion reprezintă şi este intelectualul român autentic. Creator de ramură cu umbră, adică nepot de stejar şi văr primar cu mărul domnesc. Cartea Domniei Sale Scriitori români de azi este cea mai de seamă de la Istoria literaturii române a lui G. Călinescu, întru dragoste de poezia patriotică, după opinia inimii noastre.” Nichita STĂNESCU, „Argeş”, 1976. Eugen Simion s-a născut la 25 mai 1933 în Chiojdeanca (Prahova). A studiat la Liceul „I.L. Caragiale” din Ploieşti şi a urmat cursurile Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, unde i-a avut profesori pe Tudor Vianu, Alexandru Rosetti şi Iorgu Iordan. A obţinut titlul de doctor în ştiinţe filologice cu teza Eugen Lovinescu, scepticul mântuit, condusă de profesorul Şerban Cioculescu (1969). Colaborează între 1956-1962 în „Colectivul Eminescu”al Academiei Române, condus de Perpessicius. În 1963-1964 devine asistent universitar, apoi conferenţiar, iar din 1990 – profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. Debutează în presa literară în 1960 şi face cronică literară decenii de-a rândul la Gazeta literară şi România literară. Între 1970-1973 este lector la Universitatea Paris IV, Sorbona. În 1991 este ales membru al Academiei Române. În 1994 devine vicepreşedintele, iar din 1998 până în 2006 este Preşedintele Academiei Române. În 1999 devine Director-fondator al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă. Aici deschide colecţia „Opere fundamentale” din clasicii literaturii române, iar între 2002-2009 scoate în 38 de volume manuscrisele lui Eminescu în facsimil. Ca director al Institutului „G. Călinescu”, coordonează Dicţionarul General al Literaturii Române (I-VII). Este numit Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi din ţară şi străinătate. Este membru al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice (Franţa), al Academiei Regale de Ştiinţe şi Litere din Danemarca, al Academiei din Atena, al Academiei de Ştiinţe şi Litere din Serbia. A publicat peste 30 de volume de critică şi istorie literară.
Cărți,multe cărți.
