Irlandez pe linie paternă și basc pe linie maternă, argentinialul Ernesto Guevara a fost cetățean de prim rang al Cubei. În urma unui scurtcircuit mediatic, a devenit icoana mișcării contestatare studențești, simbolul unei generații fascinate de frumusețea și de curajul său, erou romantic și martir creștin. Nu mai contează dacă era într-adevăr bun, un „sfânt laic” cum fusese numit, sau dacă mâinile îi erau pline de sânge, consecința inevitabilă a atâtor bătălii în care nu sufereau și nu mureau doar „cei răi”. Era onest, simpatic, cult, exaltat, imposibil de ținut în frâu. Îndrăzneț până la autodistrugere, nebun și sinucigaș, generos, fără să-i pese de sine, el însuși primul îndrăgostit de legenda sa de erou. Reprezenta inocența celui care crede într-o lume mai bună și hotărârea celui care are convingerea că poate construi această lume cu propriile mâini și cu armele. Imaginea lui Guevara a funcționat ambivalent: erou simbol al luptătorilor din gherila urbană, dar și al adepților nonviolenței, înarmați doar cu chitare. Tată fugar a cinci copii, soț a două soții aflat mereu departe, mare jucător de șah. Ignorant înrăit al naturii umane, spunea: „Tot ce există va fi împărțit tuturor, nimeni nu va primi mai mult decât ceilalți”. Afectuos cu copiii, spunea: „Singurii privilegiați în Cuba vor fi copiii”. Și nu și-a încălcat niciodată promisiunile, și dansa tango, și avea drept hobby fotografia. Cele 84 de fotografi alb-negru care însoțesc textul documentează în imagini sugestive epoca și viața celui căruia i se spune, simplu și afectuos, Che.
Cărți,multe cărți.
