Jurnalul de față poartă un titlu guénonian, ales anume de autor: Jurnal de sfârșit de ciclu, și cuprinde notații de-a lungul a trei ani și câteva zile: 1989-1990-1991 plus șase pagini din 1992, anul morții scriitorului. E un Jurnal-eseu, după modelul celui din anii 1960, Jurnalul unui „țăran de la Dunăre”, tradus și el de curând. Vintilă Horia preferă povestea notației scurte, desfășurarea gândului în volute, nu schițarea lui seacă, așa cum procedează, de pildă, Eliade. În acest sens, Jurnalele îi continuă opera eseistică și romanescă, acestea din urmă, de factură metafizic-apolinică, nefiind „epice”, „narative”, ci ritual-metafizice.
Cărți,multe cărți.
