Maurice Merleau-Ponty – „Vizibilul și invizibilul” - fragment din postfața lui Claude Lefort: „La moartea sa, Merleau-Ponty lucra la o carte, Vizibilul și invizibilul, din care doar prima parte era redactată. Aceasta depune mărturie pentru efortul lui de a da o nouă expresie gândirii sale. Este suficient de citit câteva dintre eseurile adunate în Semne, Prefaţa cu care le-a precedat, precum și Ochiul și spiritul, scrieri care aparţin toate ultimei perioade a vieţii sale, pentru a ne convinge că primele lucrări pe dreptate celebre, departe de a constitui starea definitivă a filozofiei sale, nu au făcut decât să aștearnă fundamentele tentativei sale filozofice și să creeze în autor necesitatea de a merge mai departe. Dar Vizibilul și invizibilul trebuia să pună în lumină deplină drumul parcurs de la momentul în care dubla critică a idealismului și a empirismului îl făcea să abordeze un nou continent. În paginile care ne rămân și în notele de lucru care le însoţesc devine manifestă intenţia de a relua vechile analize asupra lucrului, a corpului, asupra relaţiei dintre văzător și vizibil, pentru a le dizolva ambiguitatea și pentru a arăta că ele nu-și câștigă pe deplin sensul decât în afara unei interpretări psihologice, ratașate unei noi ontologii. Doar aceasta poate acum să le întemeieze legitimitatea, la fel cum doar ea va permite să lege între ele criticile adresate filozofiei reflexive, dialecticii și fenomenologiei – critici până atunci dispersate și aparent tributare unor descrieri empirice –, dezvăluind imposibilitatea de a menţine punctul de vedere al conștiinţei, imposibilitate în care suntem de acum înainte. Atunci când Merleau-Ponty se angajează în această lucrare, fără îndoială că el crede că opera îi este înainte, nu în spate. Nu se gândește să aducă un complement sau corecţii scrierilor sale anterioare, să le facă mai accesibile publicului sau să le apere împotriva atacurilor care le-au vizat, ca și cum ele ar avea în ochii săi o identitate definită. Ceea ce făcuse până atunci nu contează decât în măsura în care îi permite să descopere finalitatea unei sarcini; ceea ce a câștigat are valoare doar pentru că dă puterea de a continua, iar puterea aceasta nu poate să se exerseze decât cu preţul bulversării muncii anterioare, al reorganizării ei după noi dimensiuni. Certitudinea că primele sale tentative nu au fost zadarnice îi vine doar din necesitatea în care îl așază de a reveni asupra lor pentru a le gândi și pentru a recunoaște de drept ceea ce ele cer.”
Cărți,multe cărți.
