„Transformările istorice fundamentale din trecutul recent, cum sunt reculul statelor bunăstării din Vestul capitalist și prăbușirea sau metamorfoza profundă a statelor-partid birocratice din Estul comunist, precum și, la un nivel mai general, slăbirea statelor naționale ca entități suverane economic, alături de emergența după toate aparențele triumfătoare a unei noi ordini globale capitaliste, neoliberale, și posibila dezvoltare a unor rivalități între blocurile capitaliste concurente au reafirmat toate importanța centrală a dinamicilor istorice și a transformărilor structurale la scară globală. Cum printre aceste transformări s-au numărat și colapsul dramatic al Uniunii Sovietice, și preschimbarea radicală a Chinei, ele au fost privite ca o bornă a sfârșitului istoric al marxismului și, într-un sens mai general, al relevanței teoretice a teoriei sociale a lui Marx. Or, aș dori să propun un mod complet diferit de-a înțelege implicațiile teoretice ale transformărilor istorice recente. Ultimele trei decenii pot fi privite ca marcând sfârșitul unei perioade dominate de o organizare statocentrică a vieții sociale și economice, al cărei început poate fi plasat în vremea Primului Război Mondial și a Revoluției Ruse, o perioadă caracterizată de prioritatea evidentă a politicului în fața economicului. Ce e important cu privire la această traiectorie este natura ei globală. Ea cuprinde deopotrivă țări occidentale capitaliste și Uniunea Sovietică, regiuni colonizate și țări decolonizate. Au existat, desigur, diferențe între parcursurile de dezvoltare ale fiecăreia. Însă, raportat la ansamblul traiectoriilor, ele erau mai mult variații în cadrul unui tipar comun decât dezvoltări fundamental diferite. De pildă, statul bunăstării a ajuns definitoriu pentru toate țările industriale din Vest în cei douăzeci și cinci de ani de după încheierea celui de al Doilea Război Mondial, iar apoi s-a restrâns sau chiar destrămat parțial începând din anii 1970. Aceste dezvoltări s-au petrecut indiferent de cine era la putere, partidele conservatoare ori social-democrate („liberale”). Fenomene atât de asemănătoare nu pot fi explicate în termenii deciziilor politice contingente și sugerează fără să lase loc de îndoială existența unor constrângeri și imperative structurale generale.”
Cărți,multe cărți.
