"Ștefan Todirașcu avea toate însușirile unei ființe omenești ca să fie apreciat, anturat și simpatizat. Ca aspect fizionomic se remarca în primul rând la el o lumină blândă ce-i învăluia în permanență chipul, reflectând în afară alcătuirea dinăuntru… Ca intelect, dispunea de o inteligență avidă, îndreptată spre formele majore de cultură, frecventând cu egală sete de cunoaștere domenii disparate ca literatura, filosofia, teologia, pe lângă doctrinele juridice și economice, specialitatea lui de bază, putând să disocieze diversele valori creatoare, fără să cadă în speculații artificioase sau în problematizări aberante. Avea un cult al prieteniei susținut în mod dezinteresat și manifesta un apetit permanent de a se bucura de orice în lume: de o carte, de o întâlnire cu o ființă de excepție, de o priveliște frumoasă, de un eveniment solemn, de un concert, de o expoziție etc. Reușea întotdeauna să îmbrace realitatea în veșmântul ființei lui interioare, țesut din pondere și finețe, din delicatețe, generozitate și bun-simț. Când se angaja în diverse acțiuni colocviale sau în discuții mai aprinse – se întâmplau și din acestea, mai ales în perioada tinereții când avea parteneri pe Eugen Ionescu și Edgar Papu, cu care se lansa în febrile dezbateri despre destinul omenesc or despre soarta culturii naționale sau universale –, se releva prin seriozitatea de a aborda problemele, prin argumentație logică și realistă, chiar dacă intervențiile lui atingeau adesea și orizonturi metafizice. Căci, la meritele enumerate până aici se adăuga și o profundă conștiință religioasă, străină de bigotism, dar așezată pe solide temeiuri creștine…" (Pericle Martinescu)
Cărți,multe cărți.
