N-am „plăcut" nu pentru că aş fi scris anapoda, sau aş fi practicat impostura academică, ori pentru că m-aş fi repliat într-un ezoterism gongoric, sau pentru că aş fi tratat căutarea adevărului ca pe un pretext al egolatriei publice. N-am fost agreat (realmente) pentru că am căutat acest adevăr în afara cărărilor bătute, cu care „taberele" culturii noastre — postmoderniştii laici versus paseiştii fundamentalişti — se obişnuiseră încă din regimul, dacă nu cumva din veacul anterior. Nu m-am înrolat în nici o grupare. N-am omagiat valori prestabilite: la Sibiu fiind, refuzasem pelerinajul spre Păltiniş, tot aşa cum, la Sihăstria găsindu-mă, nu cercetasem chilia Părintelui Cleopa. Nu mi-am însuşit nici figura solitarului fanatic, intoxicat de certitudini excentrice. Până şi acest tip terţiar — mizantropul de serviciu, însinguratul iconoclast — se face finalmente acceptat, ca o excepţie menită să reconfirme regula jocului. Nu şi „inclasabilii". Pe lumea asta, deşi viu, ai nevoie de o etichetă.
Cărți,multe cărți.
