Reîntoarcerea spre valorile creștine, înnoirea spiritului, concilierea dintre tradiție și modernitate, dar și situarea conștiinței omului între îndoială și revelație reprezintă o parte din provocările adresate intelectualității românești la începutul acestui secol. În pătrunzătoarea cronică a unui moment inaugural, consemnată în anii laboriosului proces diplomatic care a precedat intrarea României în arhitectura comunitară europeană, Teodor Baconschi inițiază un dialog alert, de o amplă apertură ideatică, pe teme patristice, ecumenice, antropologice și hermeneutice, structurate într-o varietate de studii, conferințe, articole, recenzii, note de călătorie, portrete ale unor personalități emblematice pentru spiritualitatea europeană. Riguroasa analiză, dublată de o rafinată cambrare eseistică și de inedite joncțiuni etimologice și culturale, examinează relațiile dintre Biserică și Stat în noul context istoric, transformările lăuntrice ale omului religios în contemporaneitate, sinteza elementelor contradictorii ce definesc peisajul etic românesc, precum și efortul de a recupera fervoarea religioasă în numele idealului unității creștine. „Jurnal de bord, radiografie socială și discretă sugestie de înnoire a mentalităților ecleziale, prezentul volum strânge laolaltă eseuri morale, conferințe publice și schițe antropologice inspirate de anumite obsesii la care, spre iritarea conformismelor mediocre, nu m-am decis să renunț. Exigente și vertiginos atemporale, teologia și propensiunea mistică îmi apar astăzi ca niște teritorii îndepărtate, de care e bine să-ți fie dor. Mă concentrez, în schimb, pe construirea unei atitudini creștine, la scara omului obișnuit. Mi se pare normal, bunăoară, să consider că teza leibniziană potrivit căreia trăim în «cea mai bună dintre lumile posibile» este la fel de nefastă spiritual ca și utopia conform căreia ar trebui, cu orice preț, să locuim într-o astfel de lume. În gândul meu, creștinismul rămâne intervalul dintre deja și nu încă, altfel spus, locul unde proximitatea Revelației se îngână cu iminența mântuirii.” (Puterea Schismei) „În mintea mea, creştinismul e o religie care merită trăită mai ales pentru că propune – drept regulă universală – „coincidenţa contrariilor”. Paradigma aceasta este metafizic asumată şi în alte tradiţii religioase, numai că ea mobilizează acolo doar instanţele celeste sau solitare avânturi mistice. Doctrina creştină – al cărei fondator este „Dumnezeu adevărat” şi „om adevărat” – afirmă, la limită, că întreaga realitate ascultă de logica terţului inclus. Ea ne invită să câştigăm – pe toată linia – pariul cu noncontradicţia. Ne cheamă să devenim mediatorii dialectici ai unui permanent refuz instaurator.” (Turn înclinat)
Cărți,multe cărți.
