Merită citit? În față acestui jurnal de război explodând de ura lui Drieu împotriva a tot și a toate, a femeilor, a evreilor, a celor mai buni prieteni ai săi și a lui însuși, iată întrebarea pe care mulți cititori și-o vor pune. Noi socotim că da, mai cu seama datorită importanței scriitorului și înaltului interes al acestei mărturii. Curajul de a da publicității o frescă a "celeilalte Franțe" din anii 1939-1945 este egalat de intensitatea trăirilor și luciditatea analizelor "colaborationistului diabolizat", căruia retragerea cărților sale de pe piață, după Eliberare, nu a reușit să-i distrugă posteritatea. Drieu la Rochelle a fost exonerat de oprobriul în care au căzut majoritatea fascistilor francezi datorită seducției pe care a exercitat-o asupra multor contemporani ai săi: Malraux, Aragon, Berl, Jouvenel. Faptul că s-a sinucis, precum și sinceritatea Povestirii sale secrete l-au făcut să apară în ochii generației de după război că un erou romantic și nietzschean, că o figura legendara a nonconformismului contestatar, un fascist cu mâinile nepatate de sânge, un intelectual care și-a împins angajarea până la capăt, asumându-și consecință de a plăti un preț scump. Personajul sau a devenit mitic. În Pledoaria finală, Drieu se plasează el însuși în față judecății istoriei. Ei bine, să îl judecăm! Acest jurnal oferă prilejul. Fiecare să-și verifice opinia.
Cărți,multe cărți.
