Omul a devenit prea puternic pentru a se putea ignora. Iar lumea în care s-a scufundat, pe măsură ce și-a construit-o, împrumută deja prea mult din propria-i nesăbuință. Pe cât de abilă, pe atât de puțin înțeleaptă se dovedește ființa umană, izolată de plenitudinea existenței prin lumea crescută ca o carapace ce protejează, dar și deconectează totdeodată. Numai așa ar putea fi explicată discrepanța dintre abilitatea cu care omul înțelege sau stăpânește lumea exterioară imediată și incapacitatea, notorie deja, de a se înțelege pe sine sau de a contempla existența în unitatea ei profundă. Abilitatea omului vine de la lumea sa, care îl protejează, iar incapacitatea de la aceeași lume care îl deconectează. Eseurile ce urmează caută calea care poate proteja fără să deconecteze. Ordinea în care sunt lecturate textele ce urmează este, cu prea puține excepții, neimportantă. Cititorul poate da curs impresiilor de moment induse de lectura cuprinsului. Revenirea asupra unor texte deja citite este încurajată. Această carte este scrisă pentru a sugera, nu pentru a explica, cu speranța că va releva ascunzișuri ubicue.
Cărți,multe cărți.
