Războiul regilor este povestea suveranilor europeni care au domnit înainte de Primul Război Mondial și în timpul acestuia. Începe cu anul 1910, când țările Europei erau monarhii, iar capetele încoronate din fruntea lor alcătuiau o mare familie, fiindcă aproape toți erau vlăstarele unor case domnitoare germane și aproape toți erau nepoții reginei Victoria. Cu toții credeau că legăturile de sânge, că un anumit spirit de club, că o anumită „cultură profesională“ a regilor îi îndreptățesc să își imagineze, în aerul rarefiat al palatelor regale, că Europa este o afacere de familie și că treburile de stat, cu precădere războiul și politica externă, sunt ocupația lor exclusivă, ca unși ai lui Dumnezeu. Theo Aronson i-a pus într-o altă lumină, urmărindu-i cum se poartă în timpul marelui război, când legăturile lor de rudenie nu au mai contat, iar ei s-au trezit dușmani neîmpăcați: unii dintre ei sunt oameni slabi, precum țarul Nicolae, seci și lipsiți de imaginație, precum împăratul Franz Joseph, capricioși și nehotărâți, precum kaizerul Wilhelm, fanfaroni, precum țarul Ferdinand al Bulgariei, încăpățânați precum Constantin al Greciei; alții sunt echilibrați, precum Albert al Belgiei, loiali țării și sfetnicilor lor, precum Ferdinand al României, pragmatici, precum George V al Marii Britanii. Vor rămâne pe tron și își vor salva dinastiile doar cei care au înțeles că nu sunt stăpânii popoarelor, ci simbolurile lor. O carte excelentă, bine documentată, scrisă cu măiestrie narativă și uneori nemiloasă cu personajele sale, fiindcă umorul șfichiuitor al autorului este greu de ignorat în timpul lecturii.
Cărți,multe cărți.
