Nu există decât două tipuri autentice de aristocratism: aristocratismul spiritual și cel țărănesc, restul e sofisticare heraldică și norocul atestării genealogice sau măcar prezența continuă la suprafața istoriei. Alecsandri, care, altminteri, era un aristocrat veritabil dar recent, a cultivat cele două embleme familiare în semnificația majoră a operei sale. El a fost un boier mai mult prin structură decât prin înaintași, care s-a "țărănit" tot timpul, recunoscând ca adversari pe "ciocoi" și pe "burjui". Tot ce ține de popor, adică de țărănisme - folclor, tradiție, și, atenție, natură, pentru că numai desculții și pălmașii trăiesc în natura naturală! - reprezintă idealitate și sentiment pozitiv, ceea ce e cosmopolit - adică străin de natură și de sătean - rămâne artificial, inaautentic, și chiar inestetic. Alecsandri care avea în mod real cele două tipuri de aristocratism, s-a străduit toată viața să pară un aristocrat atestat de arhondologie.
Cărți,multe cărți.
