Intai l-au omorat pe tata. Povestea unei fetite din Cambodgia - Loung Ung.
Nascuta in familia cu sapte copii a unui inalt functionar guvernamental, Loung Ung a dus o viata privilegiata in capitala Cambodgiei, Phnom Penh, pana la varsta de cinci ani. Apoi, in aprilie 1975, armata khmerilor rosii ai lui Pol Pot a navalit in oras, fortand familia lui Ung sa fuga si, in cele din urma, sa se imprastie. Loung a ajuns intr-o tabara de munca pentru orfani, unde a fost pregatita sa devina copil-soldat. Parintii i-au fost omorati, fratii i-au fost trimisi in alte tabere de munca, iar cei care au supravietuit ororilor regimului aveau sa se reuneasca abia dupa infrangerea khmerilor rosii. Dureroasa si totusi incarcata de speranta, povestea plina de forta a lui Loung Ung este o relatare de neuitat despre o familie distrusa si faramitata, si totusi sustinuta intr-un mod miraculos de curaj si dragoste in fata unei brutalitati de nedescris. Memoriile lui Ung ar trebui sa ne aduca aminte ca uneori e mai bine ca istoria sa nu fie lasata doar in seama istoricilor, ci in seama acelora care au ramas in picioare atunci cand teroarea a luat sfarsit. - BOOKLIST
O carte importanta... o carte dureroasa, o carte pe care o veti citi cu lacrimi in ochi. ? DENVER POST Cartea aceasta mi-a taiat rasuflarea: Loung Ung isi poarta cititorii intr-o lume kafkiana - copilaria ei furata de khmerii rosii ai lui Pol Pot - si ii sileste sa participe la asasinatele in masa, la foametea si bolile care i-au rapit o parte din familie. In cele din urma, oroarea genocidului cambodgian isi gaseste masura doar in spiritul incapatanat al autoarei. - IRIS CHANG
Fragment din carte:
"Geak e surioara mea cea mai mica si are abia trei ani. In chineza, geak inseamna ?jad", cea mai pretioasa si mai iubita nestemata pentru cei din Asia. E frumoasa si tot ce face e adorabil, chiar si felul in care sporovaieste. Cei mari mereu o pisca de obrajii bucalati, pana se rosesc, si spun ca asta e semn de sanatate curata. Eu cred ca e chinuiala curata. Dar, in afara de asta, e un copil fericit. Eu am fost cea ciudata.
In vreme ce Meng si tati stau de vorba, eu ma reazem de balustrada si ma uit la cinematograful de peste drum de blocul nostru. Eu ma duc la o multime de filme si, pentru ca tati e cine e, patronul cinematografului ne lasa pe noi, copiii, la film fara sa platim. Ori de cate ori vine si tati cu noi, el insista sa ne platim si noi biletul. Din balconul nostru vad panoul cel mare cu un afis imens al filmului de saptamana asta. Pe afis e o tanara frumoasa, cu un par ravasit si incalcit, cu lacrimi care-i curg pe obraji. Dar daca te uiti mai atent, parul ei e de fapt o incalcitura de serpi care se zvarcolesc. Pe fundal se vad niste sateni care arunca in fata cu pietre pe cand ea fuge si incearca sa-si acopere capul cu o broboada traditionala khmera care se numeste kroma.
Jos, in strada, e liniste acum, se aude doar fosnetul maturilor care aduna mizeria lasata in timpul zilei in mici gramezi pe strazile laterale. Dupa cateva minute, un batran si un pusti apar cu un carucior mare de lemn. In vreme ce batranul primeste cativa rieli in bancnote de la patronul pravaliei din fata, pustiul pune gunoiul in carucior. Dupa ce termina, batranul si pustiul trag carutul la urmatoarea gramada de gunoi.
In casa, in living, Kim, Chou, Geak si mami stau si se uita la televizor, Khouy si Keav isi fac temele. Daca familia noastra face parte din clasa de mijloc, asta inseamna ca avem mai multi bani si lucruri de valoare decat multi alti oameni. Cand prietenele mele vin la mine sa ne jucam, toate admira ceasul nostru cu cuc si, in vreme ce multi alti oameni de pe strada noastra nu au telefon, noi avem doua, desi mie nu mi se da voie sa pun mana pe ele.
In living, avem o vitrina inalta de sticla unde mami pastreaza o multime de farfurii si mici bibelouri, dar mai ales bombonele delicioase de toate felurile. Cand mami e si ea in living, ma opresc adesea in fata vitrinei cu palmele lipite de geam, salivand la vederea dulciurilor, apoi ma uit rugator la ea, sperand sa se indure si sa-mi dea cateva bomboane. Uneori smecheria asta merge, dar alteori ma goneste de acolo cu o palma peste fund si se plange ca am lasat urme murdare de degete pe sticla vitrinei ei, spunandu-mi ca nu primesc bomboane pentru ca sunt pentru musafiri.
Dupa cate bag eu de seama, in afara de banii si bunurile pe are le avem noi, cei din clasa de mijloc, mai avem si mult timp Iiber. Tati se duce la lucru, noi, copiii, la scoala in fiecare dimineata, dar mamei nu-i raman prea multe de facut. Avem o slujnica ce vine la noi in fiecare zi ca sa calce, sa gateasca si sa faca curat. Spre deosebire de alti copii, eu nu mai am multe treburi de facut pentru ca slujnica noastra face si treburile noastre. Totusi eu am mult de munca pentru ca tati ne sileste sa ne ducem la scoala in fiecare zi. In fiecare dimineata, cand Chou, Kim si cu mine ne ducem la scoala impreuna, vedem o multime de copii nu cu mult mai mari decat mine care vand pe strazi mango, flori de plastic facute din paie foarte colorate, papusi Barbie din plastic, in pielea goala. Sunt de partea copiilor si totdeauna cumpar numai de la copii si nu de la adulti. "
Cărți,multe cărți.
