Extrem de acidă la adresa mândriei și a credulității și considerată mult timp o blamare a religiei în sine – motiv pentru care a și fost criticată acerb –, Povestea unui poloboc ironizează excesele religioase și parodiază scrierile neinspirate din domeniul literaturii, politicii, teologiei, exegezei Bibliei și medicinei. Deși i-a adus autorului ei notorietate, contextul social în care a fost scrisă – Anglia secolului al XVII-lea – a ridicat numeroase probleme: legătura strânsă dintre politică și religie a dus la imposibilitatea separării aspectelor politice și religioase, critica lui Swift țintind concomitent ambele domenii. Prin urmare, a fost adesea interpretată greșit, inclusiv de regina Anne a Angliei, în viziunea căreia Povestea unui poloboc era curată blasfemie. Rămâne totuși cea mai complexă și poate cea mai meșteșugită satiră a lui Jonathan Swift.