ghinga

Dan Coman are cea mai densă imaginaţie din toată poezia tînără, obsesiile lui se corporalizează violent, himerele capătă statut de persoane, ba chiar de idoli cu cult în regulă, iar stările se transformă pe loc în vedenii; se-nţelege că la o asemenea febrilitate a materializării imaginative şi nimica mişcă; şi încă spontan. Biografia himerei se transformă în monografia angoasei, iar angoasa e trăită ca o idilă entropică de cuşcă; sau de bolgie. Căci acesta e izomorfismul apartamentului damnat din care îşi relatează, ca pe evenimente (cu scală epică, aşadar) extatice şi funebre deopotrivă, Dan Coman stările: labirint, iatac, mormînt, toate laolaltă şi deodată, într-un fel de reverie de cadavru încă viu; o reverie descompusă în secvenţe şi editată ca un jurnal de halucinaţie, dar atît de acut încît dă impresia unui reportaj din interiorul comei. Al. Cistelecan