„De-a lungul timpului, poezia lui Constantin Abăluță a primit mai multe etichete, iar autorul ei a fost considerat pe rând suprarealist, poet al obiectelor sau minimalist. Asta și pentru că, spirit erudit, excelent cunoscător al poeziei contemporane, el le-a putut lăsa impresia unora că poetizează pe linia unui program și că scrie o poezie ieșită mai mult din creier decât din inimă. De fapt, dacă a experimentat mult, Abăluță a făcut-o în maniera unui alchimist aflat mereu în căutarea unei esențe ultime a poeticului, ajungând în cele din urmă să mizeze pe simplitate, pe limbajul direct și pe repudierea artificiilor retorice. Poetul se află acum în momentul în care, după ce toate măștile lirice au fost lepădate, izbutește să fie într-adevăr, vorbind despre marasmele biologice și sufletești ale senectuții, «sincer ca Himalaya».” Octavian Soviany
Cărți,multe cărți.
