Organizată pe două planuri, cartea lui Jean-Jacques Felstein „În orchestra de la Auschwitz. Secretul mamei mele” ne permite să simțim frământarea pe care autorul a trăit-o de-a lungul întregii sale vieți: căutarea adevărului și înțelegerea tăcerii mamei lui. Unul dintre planuri, plasat în zilele noastre, ne poartă pașii prin Europa, America, Israel în căutarea unor supraviețuitoare ale lagărelor de exterminarea naziste. Dincolo de vizitarea acestor locuri geografice, facem cunoștință cu membre ale orchestrei de la Auschwitz care au trăit boli și umilințe greu de înțeles astăzi. În celălalt plan, aflăm povestea Elsei Miller, mama autorului, membră și ea a orchestrei de la Auschwitz. Povestea aceasta se vrea a fi o eliberare. Autorul încearcă, prin așternerea pe hârtie a acestor rânduri, să o elibereze pe mama lui, dar și pe el însuși de durerea care a stat ascunsă ani întregi în familia lor. După eliberare, Elsa a păstrat tăcerea asupra anilor petrecuți la Auschwitz, iar fiul ei a ajuns să-și cunoască cu adevărat mama numai după ce a trecut mult timp de la moartea ei. Jean-Jacques Felstein reconstruiește viața mamei lui mergând pe urmele ei și încercând să găsească răspunsuri la întrebările care i-au marcat copilăria și tinerețea. După toată această căutare, el ajunge într-un final să spună: În ceea ce acum pot numi încercarea mea de a te găsi, știu foarte bine că nu aș fi putut face altfel decât a-mi imagina viața ta în acel loc. Ți-am călcat acolo pe urme și am scris totul prin ochii tăi, ca să pot scăpa și eu de Birkenau. Și, într-un final, am înțeles că acest lucru se putea face, că era util și chiar vital pentru mine.
Cărți,multe cărți.
