„Paginile jurnalului Ofeliei Prodan pot fi privite ca niște ritualuri de inițiere rostite pe mai multe voci sau coarde, în care autoarea coboară în apele pe cât de adânci, pe atât de tulburi ale propriului subconștient, pentru a aduce la suprafață, în chip de ofrandă, fragmente mai vechi sau mai noi de amintiri, sentimente și frustrări nedigerate până la capăt, precum și alte reziduuri ale vieții sale intime, diurne, dar mai ales nocturne, într-o confesiune tulburătoare, lucidă, ce are menirea de a-i limpezi sentimentele, relevând o altă față, nefardată, a chipului său lăuntric. Întinsă pe pat, cu laptopul pe genunchi, poeta ascultă muzică, discutând cu vocile sale interioare încărcate de miasmele unor păcate grele, mai mult sau mai puțin închipuite, confesându-se în fața lustrei, a televizorului, a cuptorului cu microunde și a altor obiecte de uz casnic, printr-un exercițiu de exorcizare menit să-i aducă o iluzorie liniște sufletească. Ca orice introspecție sau confesiune, și Vocile cu defect special au un rol terapeutic și catalizator.” Nichita Danilov
Cărți,multe cărți.
