Palatul de spini (Cantecul umbrelor Vol.1)

Un taram unde magia nu cunoaste limite Emryn, o simpla muritoare cu o reputatie proasta, ar fi dat orice sa scape de puterile ei. Facand parte dintr-un popor de sclavi controlati de elfi, secretul sau ar putea s-o coste nu numai viata ei, ci si a familiei sale. Stia de la o varsta frageda ca avea abilitati pe care niciun muritor nu ar trebui sa le aiba, ce o faceau sa se intrebe daca nu cumva in timp ar putea atrage atentia elfilor Luminii, cele mai puternice creaturi din lume. Avea dreptate. Fiind descoperita si condamnata la moarte, Emryn a fost salvata de o bestie mitica si infioratoare care a dus-o tocmai in inima orasului elfilor Intunecati, un popor meschin ce ura oamenii. Afland ca va fi folosita de un grup de rebeli pentru a detrona Marele Consiliu al Elfilor si ca familia ei se afla in mare pericol, Emryn a luat o decizie pe care nu credea ca o va lua vreodata - ii va ajuta sa schimbe istoria lumii, cu pretul protejarii familiei sale. Captiva intr-o lume a frumusetii, a inselatoriei si a cruzimii, singura arma a lui Emryn impotriva lor era sufletul ei. Dar cat va dura pana si-l va pierde? Fragment din romanul "Cantecul umbrelor. Volumul 1: Palatul de spini" de Eliza Mazilu: "Emryn nu ii oferi sansa sa ridice vreun deget. Ceva adanc din ea mormai si se trezi la viata, facandu-i sangele sa clocoteasca cu furie. Isi izbi pumnul de pieptul lui si-l trimise zburand in capatul celalalt al incaperii, ca sa aterizeze intr-un cos plin de oua. Fratii lui s-au uitat catre Bran si apoi catre ea, maraind zgomotos. Apoi toata hala exploda. Rafturile se rasturnara, mancarea si hainele zburara in toate partile, armele se infipsera in pereti. Aerul din jurul ei zumzaia cu electricitate, invelind-o, imbratisand-o. Emryn nu-si putea opri zambetul ce i se isca pe chip, privind cum cei doi baieti se holbau la ea cu groaza. Tot calvarul din jurul lor ii facuse sa se indeparteze cat mai mult de fata pe care o considerasera prada, grabindu-se sa gaseasca iesirea. Si ii lasa. Apuca sacul plin de pe jos si se repezi catre scara, nepasandu-i de faptul ca distrusese toate proviziile sclavilor. Voiau sa o vada moarta; acum ea avea sa-i vada cum mureau de foame. Se catara cu o viteza inumana si imediat ce ajunse pe acoperis, tranti trapa si puse lacatul la loc. Corpul ii era mistuit de adrenalina ce-i pulsa prin vene si de ceva - altceva - mult mai puternic de-atat. Darurile pe care se chinuise sa le mascheze cu atata grija timp de nouasprezece ani ieseau la suprafata si cereau sa fie folosite. Mintea ii era atat de incetosata, incat nici nu observa multimea de oameni din fata dadirii, aratand catre ea si strigand. Pana aici i-a fost. Incerca sa gaseasca alte iesiri, sa ocoleasca cladirea sau sa... Arunca o privire si in celalalt capat si injura colorat. Era inconjurata din toate partile si toata lumea o vazuse. Nu avea cum sa fuga, asa ca a coborat pe aceeasi scara, pregatindu-se pentru ce era mai rau. De indata ce ajunse jos azvarli sacul intr-un colt si isi infipse unghiile in palme, suficient de tare incat sa curga sange. Nu avea sa le ofere adevarul pe tava. - Are magie, am vazut-o, a distrus toate proviziile!, striga Bran de undeva din multime. - Prindeti-o! Nu se obosi sa se zbata cand cinci barbati masivi au prins-o de brate si au tarat-o catre inchisoare cu o hoarda de oameni furiosi in urma ei, cerand sa fie arsa de vie cat mai repede."