Vrajitoarea din Portobello

S-a nascut in Romania si nu avea nici un nume. In Beirut, parintii adoptivi ii spun Sherine. Apoi primeste numele zeitei intelepciunii, Atena. Calatoreste in toata lumea, cautandu-se pe sine, si afla mult mai mult decat sperase – afla adevarul despre lumea in care traieste. si devine Vrajitoarea din Portobello. Romanul semnat Paulo Coelho spune povestea acestei fascinante tinere din Transilvania, care ajunge sa schimbe viata celor care au intalnit-o, iar marturiile lor contureaza un destin de exceptie: Era maestra mea, avea datoria de a-mi transmite misterele sacre, de a trezi energia necunoscuta care zace inauntrul fiecaruia dintre noi. - Andrea McCain, actrita Marea problema a Atenei a fost ca era o femeie a secolului XXII nascuta in secolul XXI si nu s-a ferit sa o arate. Cu ce pret? A platit din plin pentru asta. - Deidre O'Neill, cunoscuta ca Edda Nimeni nu-si incredinteaza visurile in mainile celor care le pot distruge. Nimeni, cu exceptia Atenei. - Heron Ryan, ziarist Fragment din roman: "Am acceptat-o pe Atena numai pentru ca familia ei era unul dintre clientii nostri cei mai importanti - in fond, lumea se invarteste in jurul intereselor reciproce. Fiindca era prea agitata, am trimis-o sa lucreze pe un post de contopist, leganandu-ma cu dulcea speranta ca va ajunge sa-si ceara demisia; astfel, eu ii puteam spune tatalui ei ca incercasem sa o ajut, fara succes insa. Experienta mea ca director m-a deprins sa cunosc starea sufleteasca a oamenilor, chiar si atunci cand nu spun o vorba. Am invatat la un curs de management ca daca vrei sa te descotorosesti de cineva, trebuie sa faci totul pentru ca respectivul sa ajunga sa fie nerespectuos, si atunci vei avea motive intemeiate sa-l concediezi. Am facut tot posibilul sa aplic toate acestea in cazul Atenei; cum ea nu depindea de leafa ca sa supravietuiasca, avea sa descopere ca era inutil efortul de a se trezi devreme, de a-si lasa copilul cu mama ei, de a munci toata ziua intr-un post plin de rutina, apoi sa se duca sa-si ia copilul, sa faca cumparaturi, sa-si ingrijeasca fiul, sa-l adoarma, pentru ca a doua zi sa piarda iar vreo trei ore in mijloacele de transport - si totul absolut degeaba, fiindca avea alte modalitati, mai interesante, de a-si petrece timpul. In scurt timp, a devenit din ce mai nervoasa, iar eu eram mandru de strategia mea: aveam sa reusesc. A inceput sa se planga de locuinta, spunand ca proprietarul avea obiceiul sa puna muzica foarte tare in timpul noptii, iar ea nu mai putea inchide un ochi. Si deodata ceva se schimba . La inceput, doar cu Atena. Apoi in toata agentia. Cum mi-am dat seama de schimbare? Ei bine, un grup care munceste e ca un fel de orchestra; un bun manager este dirijorul care stie ce instrument e dezacordat, care transmite mai multe emotii sau care urmeaza pur si simplu restul grupului. Atena parea ca interpreteaza la instrumentul ei o partitura fara pic de entuziasm, mereu distanta, nu impartea niciodata cu nimeni bucuriile sau tristetile vietii personale, lasa sa se inteleaga ca dupa ce iesea de la lucru isi petrecea tot restul timpului ingrijindu-si copilul, nimic mai mult. Si dintr-odata a parut mai odihnita, mai comunicativa, spunandu-le celor care voiau s-o asculte ca descoperise o metoda de intinerire. Sigur ca acesta e un cuvant magic: intinerire. Cand vine de la cineva care are doar douazeci si unu de ani, suna absolut aiurea, dar cu toate astea, oamenii au crezut-o si au inceput sa-i ceara formula secreta. Eficienta ei a crescut, desi serviciul era acelasi. Colegii, care inainte se limitau la „buna ziua", „la revedere", au inceput sa o invite sa ia pranzul impreuna. Cand se intorceau, pareau cu totii multumiti, iar productivitatea departamentului a facut un salt urias. Stiu ca cei indragostiti ajung sa contagieze mediul in care traiesc, si de aici am dedus ca Atena intalnise probabil pe cineva foarte important in viata ei. "