Cand personajele sunt pregatite sa vina pe lume incep sa ma bantuie la modul sacaitor. Uneori am senzatia ca le vad in multime, pe fuga, la stop, dand coltul strazii. Le zaresc numai din spate sau din semiprofil si intotdeauna doar pentru o clipa. Dupa ce am terminat de scris, pleaca. Fiindca stau cu mine ani intregi pana sa ajunga in povestea scrisa, reusesc sa-i cunosc destul de bine, sa stiu cum reactioneaza in anumite situatii. Magnific e atunci cand ma surprind luandu-si existenta pe cont propriu, obligandu-ma sa-i scriu altfel, evoluand total diferit decat ma asteptam, capabili de nebunii mai mari. Trebuie sa te astepti mereu la revolta celor pe care crezi ca i-ai programat sa se comporte intr-un anume fel. E un dans in care niciodata nu stii cu adevarat cine conduce. De regula, am rejectat ideile de teatru care nu ar fi produs un text dramatic de durata unui spectacol obisnuit. In ultima vreme, insa, tocmai aceste teme de «concert de camera» au inceput sa ma atraga si nu le-am mai abandonat. Am adunat intr-un volum schitele dramatice care nu depasesc o ora de joc. Monolog, duet, cvartet... Exercitii dramatice in situatii-limita, cu resurse de scena reduse la minim, povesti scurte, dar de mare intensitate. Tocmai bune pentru teatrele independente. - Valentin Nicolau
Cărți,multe cărți.
