„Vreau să urc pe muncei, să simt mirosul de fâneaţă coaptă. Să mă liniştesc şi să-mi adun gândurile. Mi-e dor să ascult vântul, să ascult cum freamătă pădurea. Să ascult liniştea nopţii. Aici oamenii nu umblă noaptea, ca huhurezii. Nu-s ceasurile bune. În oraşe oamenii umblă între ceasuri... Când sunt în Bucureşti, cânt în gând şi-mi imaginez lumea mea de-acasă, de demult. Adeseori, când traficul e bară la bară şi totul pare zadarnic, iau fluierul din geantă. Cunosc semafoarele din drumurile mele de zi cu zi, ştiu când am timp de o hore şi când de un joc, zic în fluier până când se amestecă verdele cu roşul, până când claxonul din spatele meu spintecă aerul, până când li se amestecă glasurile precum stările mele. Mă izolez în cântec şi aşa reuşesc să mă regăsesc. Funcţionează. E ca o călătorie în timp într-o lume mai bună, mai frumoasă, mai adevărată.“ (Grigore LEŞE)
Cărți,multe cărți.
