Barbu Ollănescu-Orendi s-a născut în 1934, într-o familie din înalta societate bucureşteană, cu rădăcini în vechi familii boiereşti din Ţara Românească şi Moldova, care au dat ţării avocaţi, ofiţeri superiori, profesori universitari şi oameni politici. A primit o educaţie severă, nimic neobişnuit pentru elita noastră de atunci: şcoală în limba franceză, cursuri de dans, de scrimă şi de echitaţie, cercetăşie în munţi, maniere impecabile. Cursul firesc al vieţii lui s-a rupt însă în 1944, când, de fapt, întreaga elită românească a fost pusă în faţa duşmanului ei natural: comunismul. De atunci familia sa a fost încontinuu hăituită de Securitate, iar în 1960 inevitabilul s-a produs: şi el, şi părinţii săi, şi rudele au fost închişi pentru „uneltire împotriva orânduirii sociale“. După eliberarea din închisoare, reintegrarea s-a dovedit imposibilă. În 1977 a urmat plecarea din ţară, dar nu şi o rupere definitivă de trecut. Scrise la îndemnul celor apropiaţi, printre care soţia sa, Renate, şi nepoata sa, Oana Pellea, care i-au fost şi cele dintâi cititoare, amintirile povestesc despre politicienii de altădată, despre ofiţerii eleganţi ai armatei române, despre casele celor de sus, despre cluburile sportive elitiste, despre destinele distruse şi despre micile stratageme zilnice ale supravieţuirii în comunism.
Cărți,multe cărți.
