Protagoniştii cărţii – poetul şi filosoful Viaceslav Ivanov (1866-1949) şi filosoful şi istoricul literar Mihail Gerschenson (1867-1925) – împart, în Moscova răvăşită de teroarea roşie, aceeaşi cameră într-un sanatoriu rezervat pentru „lucrătorii ştiinţelor şi literaturii“ şi se angajează din unghere diferite ale camerei la un schimb epistolar despre rostul erudiţiei, culturii, credinţei şi întrebărilor metafizice. Scrise într-un limbaj nepretenţios, dar autentic, aceste scrisori îl fac pe cititor martor la întâlnirea dintre un „realist şi un nominalist“, dintre „un platonician şi un rousseauist“. O carte de referinţă, pentru prima dată tradusă în limba română, apreciată de Martin Buber, în 1926, drept „un document al timpurilor noastre de importanţă capitală” şi de Ernst Robert Curtius, în 1932, ca „tot ceea ce s-a spus mai important despre umanism de la Nietzsche încoace“.
Cărți,multe cărți.
