Casa de la marginea Abisului

Alaturi de Poe, scriitorul britanic William Hope Hodgson (1877?1918) este unul dintre maestrii intemeietori ai genului fantastic si horror anglo-saxon. Intriga complexa si indrazneala imaginativa din Casa de la marginea Abisului definesc universul aparte al operei sale. Undeva, in Irlanda, intr-un catun pe care nicio harta nu-l inregistreaza, langa un rau fara nume, a carui albie se ascunde brusc in subteran, pentru a reaparea dintr-odata, intr-o cascada uluitoare, la marginea unei prapastii inspaimantatoare, ascunsa privirii de un promontoriu de stanci, se inalta o constructie misterioasa. Sunt ruinele unei case inconjurate de livezi si tufisuri salbaticite. In acest spatiu straniu, doi turisti, veniti sa se bucure de salbaticia locului, descopera un manuscris. Citindu-l, cei doi ajung sa cunoasca misterioasele intamplari prin care a trecut fostul locatar al casei, martor al actiunii fortelor malefice si al disparitiei universului. Si, odata cu ei, cititorul este prins in mrejele unei naratiuni fascinante. Fragment: " Se crapa de ziua cand am parasit turnul, desi in casa era pr intuneric sa poti vedea ceva fara o lumanare, asa ca am luat una mine din birou, atunci cand am plecat sa fac turul casei. Pana c am terminat de vizitat parterul, lumina zilei se strecurase slab p tre ferestrele zabrelite. Examinarea nu-mi aduse nimic nou. To parea in ordine si eram pe punctul de a stinge lumanarea, cand incolti ideea de a mai arunca o privire prin pivnita. Daca-mi ad aminte bine, nu mai fusesem acolo de la verificarea sumara care o facusem in noaptea atacului. Am ezitat aproape jumatate de minut. As fi fost mai mult de bucuros sa indeplinesc aceasta sarcina ? sunt inclinat sa cred orice om ar face-o ? caci dintre toate vastele si originalele came ale acestei resedinte, pivnitele sunt cele mai mari si mai ciuda Spatii mari si intunecate, in care nu patrunde nicio raza de soa Cu toate astea, nu ma puteam eschiva de la o asemenea sarcin caci ar fi mirosit a lasitate pura. in plus, incercam sa ma conving ideea ca pivnita reprezenta locul in care era cel mai putin posibil intalnesc lucruri periculoase, tinand cont de faptul ca aici se pute patrunde doar printr-o usa masiva de stejar a carei cheie o po mereu asupra mea. Eu imi tin vinul in cea mai mica dintre incaperi ? un spa adanc si intunecos de langa piciorul scarii, prin care ma plimb sem de mai multe ori. E drept ca in afara de faptul ca am scoto prin jur, dupa cum am mai spus, ma indoiesc sa mai fi fost vreoda chiar peste tot prin pivnite. Dupa ce-am descuiat usa cea mare din capul scarilor, m-oprit o clipa, putin agitat, simtind straniul si puternicul miros ca m-a izbit. Apoi, impingand inainte teava pustii, am coborat cu grij in intunericul zonelor subterane. Cand am ajuns la capatul scarilor, am asteptat o clipa si ascultat. Peisajul era tacut, cu exceptia unor picaturi de apa car cadeau usor, strop cu strop, undeva in stanga mea. in timp ce stateam, observam cat de incet ardea lumanarea, fara vreo scanteie sau flacara, atat \de lipsit de orice adiere de aer era locul. M-am plimbat tacut dintr-o incapere in alta. imi aminteam foarte vag felul in care erau aranjate. Impresiile lasate de prima mea eercetare fura confuze. imi aminteam de o succesiune de incaperi opatioase si de una mai mare decat celelalte, al carei acoperis era oustinut de coloane; dincolo de toate astea, mintea imi era inceto-sata si stapanita de o senzatie de inconfort, data de frig, intuneric si umbre. Acum lucrurile erau diferite; desi nervos, eram suficient de adunat ca sa pot privi in jur si sa remarc structura si marimea boltelor pe sub care treceam. E drept, doar cu lumina pe care mi-o oferea lumanarea nu era posibil sa examinez cu atentie fiecare loc, insa puteam remarca, pe niasura ce ma deplasam, ca peretii pareau a fi construiti cu un finisaj si o precizie deosebite, in vreme ce ici si colo, cate o coloana masiva rasarea ocazional pentru a sprijini acoperisul boltit. Am ajuns in cele din urma la cea mai mare incapere din pivnita, pe care mi-o aminteam. La ea se ajunge printr-o intrare mare si arcuita pe care am observat sculpturi stranii, fantastice, din care se proiectau umbre ciudate sub lumina lumanarii mele. in timp ce stateam si examinam toate acestea cu atentie, imi trecu prin cap ideea ca e totusi nefiresc ca eu sa fiu atat de putin familiarizat cu propria mea casa. Ar putea fi totusi de inteles pentru cine ar cunoaste marimea acestei cladiri si detaliul ca numai eu si sora mea locuim in ea, ocupand cateva camere, dupa bunul nostru plac. Tinand lumanarea deasupra, am pasit in incapere si, luand-o la dreapta, mi-am continuat drumul, pana cand am ajuns la capat. Am mers in liniste si am privit cu grija in jur, in timp ce inaintam. Dar, atat cat imi permitea lumina sa observ, nu aparu nimic neobisnuit. "