„Ritze, Rotze, Ringelratz, ăsta-i domnul Ringelnatz ce,-n pofida vieţii-n roz, o-alesese cu nesaţ pe aceea de matroz ce te prinde iute-n laţ... Când, văzând un crab, clamp-clamp, cum muşca din hipocamp, se-apucă să pună-n scris tot ce trebuia descris, – dar în joacă şi cu haz, noaptea, între un talaz şi un altu,-ntre ruliu şi tangaj, – un grai zurliu născocind; ba chiar picturi făcând, printre picături, Ritze, Rotze, Ringelratz, matelotul Ringelnatz... Care, cu-o umbrelă roşie, se fereşte,-acum, de stropi; ăi de cred că un reproş e-n ce spun eu, sunt mizantropi sau, mă rog, oleacă chiompi, neştiind că au să-l poarte, hotărâţi şi psihopompi, paşii câinelui spre moarte pe Joachim ce,-atât de brav mai demult, acum e grav suferind... E-n ’34, în noiembrie, şi, de-un an, pare tot mai idolatru vrednicul popor german, cel cu Führer-ul de braţ, Ritze, Rotze, Ringelratz. Pe când ăl de nu-i prea pasă încă, de niciun talaz, se întoarce,-acum, acasă sub meduza-i de atlaz, pentru a muri la timp, cu, în inimă, un ghimp, în ursuzul anotimp, la Berlin, în Sachsenplatz... Ritze, Rotze, Ringelratz!”
Cărți,multe cărți.
