Sărută pământul acesta

„Un învingător îi poate aduce învinsului elemente superioare de civilizație și cultură, de fel de-a trai. Cu siguranță însa îl va lipsi de libertate: altfel spus, de capacitatea de a se organiza după mintea și după dorința proprie. Nici un cuceritor nu cucerește de dragul celui cucerit. Nici străbunii noștri romani nu i-au cucerit pe strămoșii nostri daci fiindcă le voiau binele și pentru că doreau să-i civilizeze după modelul Romei. Îndeobște, un popor învins se acomodează cu ocupantul, deoarece nici pe vremea libertății sale nu se poate spune ca era pe deplin independent. Au existat în rândul invinșilor daci și inși care au pus calitatea vieții mai presus de viață. Aceștia - conformându-se unui cod nescris al onoarei, transmis din generație în generație - au preferat să-și ia viața decât să accepte călcâiul cuceritorului: exemplu fiind regele Decebal cu familia lui și căpeteniile acestuia. Din partea romană, respectând la rându-i codul onoarei în care fusese crescut, generalul Longinus înțelege să-și ispășească prin sinucidere vina de a se fi lăsat prins de daci. "Săruta pământul acesta" încearcă să-nfățișeze înfruntarea dintre învinși și învingători, într-un plan lesne de deslușit la prima vedere; într-un plan secund, de taină - înfruntarea dintre sufletele care nu vor mai fi niciodată ceea ce au fost. În sufletul învingătorilor se strecoară bănuiala nedreptății pe care-o săvârșesc venind să-i stăpânească pe alții. În sufletul învinșilor, chircit ca de secetă, bucuria nu va mai fi bucurie, în schimb, tristețea și umilințele vor mocni pururi. Această ficțiune care și-a dat osteneala de a prezenta o epocă respectându-i mentalitatea cu gândul permanent la învinși, seamană a realist compendiu al istoriei neamului nostru de ieri, de azi și de mâine.” Ileana Vulpescu