A fost cândva un ceas cu cuc de-origine helvetă, în care Cucul, singur cuc, doar că n-avea servietă, atât era de birocrat după opinia Mâţii, cea cu demarş aristocrat şi-un pluş ca,-n salcie, mâţii, a Calului solemn de şah certat cu linia oablă, ca şi-a Cocoşului din, ah sau vai, precară tablă, – care-l urau pe bietul Cuc fi’ndcă-i strica lu’ dl Cocoş & Calului năuc, plus dnei Mâţe, somnul. Când Pasărea (ca-n Maeterlinck de-albastră!) se opune prea-zilnicului râs şi zbeng al celor trei, – şi-l pune să-nveţe a zbura pe Cuc! Dar Mâţa, Calu-n şchioapăt, Cocoşul câş... Ci n-am să-mi duc istoria pân’ la capăt, căci nu v-aţi mai uita la rest, satisfăcuţi cu nişte înguste clape ce,-n acest caz, n-ar mai şti să mişte pe nimeni. – Zic, în fine, zău că,-n textu-mi apolitic, vorbind pisicile de rău, nu-s incorect politic.
Cărți,multe cărți.
