Undeva, într-un colţ al memoriei, zace, ostracizată, amintirea unei fapte impardonabile. Myriam încearcă să-şi restabilească echilibrul — care „nu se naşte cu niciun chip din premeditare“. Ca atunci când, în salata de ciuperci, castraveţi şi limba-mielului, frunzele de caprifoi trebuie să rămână întregi, pentru contrast. Altfel, intervine melancolia… Pe o străduţă din Paris, Myriam îşi deschide un restaurant. Lumea îi vine încet în întâmpinare: un florar îndrăgostit, studente la filozofie, copii de cartier, un cultivator cu o infinită ştiinţă a creşterii plantelor, toţi eroi într-o comedie umană luminoasă, misterioasă… Aventura „comercială“ se transformă într-o densă căutare de sine, ce înseamnă întoarcere la mal după ce ai ajuns în mijlocul bulboanei. Un tablou culinar al regăsirii de sine, căci restaurantul se numeşte — cum altfel? — Chez moi. Romanul lui Agnès Desarthe nu este doar o carte în care se amestecă savuros şi mângâietor denumiri exotice şi sofisticate de gusturi şi arome franţuzeşti, nici o istorisire despre o femeie cu o taină de nemărturisit (aşadar, o femeie exact ca toate celelalte); este o carte ce aminteşte — şi nu doar prin titlu — de povestea lui Alice în Ţara Minunilor. Numai că Alice, care muşcă din prăjitura ce-o îndeamnă „Mănâncă-mă!“, s-a făcut acum mare, se numeşte Myriam şi vrea să găsească aievea tărâmul fermecat, în care dorinţele devin realitate şi viaţa e simplă. Şi, dacă se poate, foarte gustoasă…
Cărți,multe cărți.
