„După romanul Carte de identitate, viziunea critică a lui Juan Goytisolo se radicalizează progresiv, impunându-i trecerea de la tehnica realismului tradiţional la antirealismul acelui moment înnoitor şi autonom al prozei din deceniul al şaptelea, marcat de Beckett, de Borges, de Calvino. Irealitatea imediată a lui Blecher umple întreg spaţiul noului roman antiroman cu halucinantui prezent etern al mitului şi deopotrivă (ba chiar îndeosebi) al demitizării nihiliste. Juan fără de ţară devine implicit o analiză spectrală a procesului de restructurare a datelor realului într-un plan ficţional, încărcat de întreg zbuciumul omului modern în căutarea unei identităţi incerte şi fisurate, dar nu mai puţin (în ciuda tăgadei) înfiorate de nostalgia unităţii pierdute.” Andrei Ionescu
Cărți,multe cărți.
