Urcăneștii

„Apoi văd copilăria mea, mizeria și lupta mea pentru biruință, văd totul: lelea Anica, bătrâna cu degetele încârligate, bătrânul badea Ioan cu fața lui arsă de soare, casa noastră în vârful dealului, aud freamătul salcâmului din colț, respir aerul curat din cimitir, văd casa noastră, câmpul, satul învăluit între pomi ca într-o pădure verde – văd toată copilăria mea îmbrăcată în haina trandafirie a visului din Primăvara vieții – văd totul – trăiesc înlănțuirea micilor intrigi ale babelor din sat, aud sunetul clopotului ascuțit, al cingătauălor de la boi, cântecul cocoșilor, pocnetele bicelor și strigătele oamenilor. Și pădurea verde, Simeria, nopțile senine, lucirea stelelor și farmecul lunii care m-a îmbătat și m-a adormit de atâtea ori. Văd pe Ludovica primarului, Victoria lui Cozma, fata înaltă și curajoasă care m-a bătut și m-a scăpat de bătaie de atâtea ori. Și-mi vine să le scriu. Să prind toată lumea, tot aerul, toate firele de iarbă de pe țintirim într-o operă care să miroase a primăvară, a flori, a fum de băligar, a vis și a fericire.” (PAVEL DAN, Jurnal)   „Și, oricât de paradoxal ar părea, bătrânul Urcan nu bate drumurile numai pentru a aduna avere, ci și dintr-o înclinație spre sărăcie și umilință, dar și pentru altceva: pentru a se culca sub cerul liber, cu capul pe o piatră, în mijlocul câmpurilor. El fuge de-acasă pentru a rupe legăturile cu satul, cu familia și pentru a se regăsi singur cu drumurile, cerul, pământul. Este bogat și n-are nevoie să facă avere; nu este nici măcar zgârcit, pentru că vinde aproape pe nimic ce a obținut cerșind sau dăruiește; el vrea bogăția și, în același timp, se detașează de ea. Nu se poate spune ce anume îl îndeamnă pe Urcan să cutreiere drumurile. Este aici, desigur, o neliniște secretă.” (EUGÈNE IONESCO, în traducerea lui Sergiu Pavel Dan) „Urcan Bătrânul și Înmormântarea lui Urcan Bătrânul sunt nuvelele exemplare ale lui Pavel Dan, pentru că prin temă, compoziție, limbaj, viziune asupra vieții, stil sintetizează întreaga nuvelistică a prozatorului Câmpiei transilvane.” (ION BUZAȘI) „Pavel Dan, Urcăneștii: „pohta ce-am pohtit!”. Trei generații într-o singură carte: Urcan Bătrânul cu Urcăneasa. Simion, feciorul lor, cu Ludovica lui Pițuș, nora. Valer, nepotul, cu Ana lui Triloi și frații lui mai mici: Trăian și Mărioara. În 2012, mica mea capodoperă: Pavel Dan, Opere. Trei volume de lux. Încasetate. Editura Eikon, Cluj-Napoca, în frunte cu Vasile George Dâncu și Valentin Ajder. Pavel Dan, al doilea scriitor român din secolul XX (după Liviu Rebreanu), cu ediție critică a operei integrale. 21 de recenzii și cronici literare: Răzvan Voncu, Ion Vlad, Cornel Ungureanu, Ion Buzași, Vasile Vidican, Mircea Popa, A.I. Brumaru, Viorel Mureșan, Alexandru Ruja, Gheorghe Glodeanu, Gabriela Chiciudean, Mircea Ioan Casimcea, Amalia Lumei și alții. Mulți, da’ buni!” (AUREL PODARU)