„Elaborată de Perpessicius între 1953 și 1963, apoi de continuatorii săi, între 1976 și 1994, ediția [„Operelor” lui Eminescu] este rodul a aproape o jumătate de secol de muncă. Și abia încheierea lucrărilor a fost în măsură să dea perspectiva de ansamblu asupra editării integrale a lui Eminescu și să pună în lumină nu puținele scăderi a ceea ce a făcut atât Perpessicius, cât și noi. Întreaga ediție trebuie regândită temeinic și apoi reluată. Când și de cine n-aș ști să spun. Știu însă bine ce anume rămâne de făcut și mă simt obligat să spun acest lucru pe larg, cu gândul că poate spusele mele vor sluji cuiva, cândva, chiar dacă demersul de până acum va părea arhaic și metodele se vor fi modernizat radical […]. Mărturisesc că a existat un moment în care m-am gândit să contribui cu lunga experiență acumulată la realizarea unei noi ediții critice a operei poetice a lui Eminescu. Apoi, tot așteptând, zadarnic, o dezlegare, au venit anii târzii, cu neajunsurile lor, și am renunțat. Mă simt totuși, cumva, vinovat. De aici și nevoia de a lăsa moștenire măcar acele lucruri pe care le-am înțeles și pe care consider necesar să le împărtășesc și altora. Altfel m-aș face vinovat de îngroparea talantului.” — PETRU CREȚIA
Cărți,multe cărți.
