„Lucrarea este structurată în trei părți logice, strâns legate între ele. În prima parte, tratez dependența lui Mircea Eliade de linia filosofică a lui Nae Ionescu. Aici subliniez importanța metodei empiric-formale în cercetarea faptelor religioase, importanța trăirii religioase, care se concentrează în jurul divinului ca sanctum. În a doua parte, analizez raportul categoriei sacrului cu istoria religiilor și cu metoda istorico-fenomenologică și comparată. Această parte se încheie cu o analiză critică a definiției sacrului: în manieră occidentală, sacrul are sensul de Realitate Ultimă, Transcendentă, și îndeplinește o funcție ontologică, iar în manieră indiană, sacrul își păstrează sensul de Realitate Ultimă, dar are rolul de semn pentru conștiința umană. În ultimul capitol, mă ocup de raportul dintre sacru și simbol ca limbaj specific al Realității Ultime, înțelegerea și trăirea sacrului ca semnificație în operele științifice și ca destin în operele literare. În această parte finală, am interpretat adevărata dialectică a sacrului ținând cont de procesul desacralizării, care însoțește toate religiile din orice timp.” – Wilhelm Dancă
Cărți,multe cărți.
