Mă voi opri la teza care explică poziția românească exclusiv prin considerente de politică externă, de dragul opoziției față de U.R.S.S. Voi cita unele caracterizări întâlnite în declarații despre politica românească: „În afară Ceaușescu era un liberal, în interior un stalinist”; „Ceaușescu voia independentă cu un model stalinist al socialismului”; „Ceaușescu nu avea cum să fie de partea măsurilor de liberalizare, întreprinse de cehoslovaci. El nu voia nici democrație, nici economie liberală”; „Ceaușescu nu și-a dat seama că «socialismul cu fața umană» din Cehoslovacia reprezintă o alternativă la modelul sovietic”; „Lui Ceaușescu nu cred că-i plăcea prea mult ce se întâmplă la Praga, dar voia să se opună cu orice preț sovieticilor”; De aici poziția față de reforme: „N-am întâlnit corelații cu tendințele de reformare economică și socială încercate în unele țări din lagărul socialist. Nu și în România”; „Nu reforma era totul”; „Nivelul și calitatea reformei erau de suprafață”. Și mai departe, afirmația ritoasă ca socialismul nu poate fi reformat. În aceste afirmații sunt părți de adevăr. Dar numai părți.
Cărți,multe cărți.
