„Am scris această carte considerând că este de datoria mea de a face cunoscute românilor de pretutindeni: figurile proeminente din război şi din închisori ale unor oameni care nu pot fi daţi uitării datorită atitudinilor pozitive sau negative prin care s-au remarcat. Cartea mai urmăreşte aducerea la cunoştinţă a unor fapte şi discuţii ale acelora care, la un moment dat, au avut răspunderea conducerii statului român. Dialogurile, am căutat să le reconstitui din memorie, cu cât mai mare fidelitate posibilă, şi dacă unele nuanţe s-au pierdut, de vină nu sunt eu, ci trecerea anilor, care ştergând amănuntele, a scos în evidenţă numai esenţialul. Am socotit mai important să expun ceea ce gândeam într-un anumit timp, într-o anumită împrejurare, decât greutăţile şi suferinţele întâmpinate de mine sau de alţii. De aceea am trecut peste anchetele grele, bătăi, izolări şi greve, în aceste împrejurări creierul nemaiputând funcţiona normal. Represiunile de orice natură trec, se pierd, dar impresiile, felul de a gândi rămân, căci aşa a lăsat Dumnezeu ca omul să dispară dar sufletul lui să supravieţuiască. Forma de expunere aleasă nu corespunde nici unui stil literar propriu-zis. Dialogurile trebuiesc interpretate ca o formă utilizată de mine pentru a reliefa cu claritate esenţialul, precum şi concluziile unor discuţii revelatoare.”
Cărți,multe cărți.
