Volumul conține Jurnalul din anii 1931–1936, care sunt și ultimii ani ai vieții Simonei Lahovary – cunoscută ca Simky –, una dintre îndrăgitele doamne de onoare ale reginei Maria. Din 1930, când se petrece intempestiv Restaurația, Simky este martoră nu doar în calitatea sa oficială, de însoțitoare a reginei în diversele împrejurări cerute de protocol, ci și din culise a întâmplărilor din preajma sau care îl au în vizor pe regele Carol al II-lea. Astfel, implicată în viața cotidiană a reginei Maria, Simona Lahovary asistă la frecușurile necontenite dintre regină și fiul său cel mare, caracterizând-o pe aceasta concesivă, bucurându‑se de fiecare gest gingaș („indulgentă, impulsivă, dar niciodată rea sau meschină”), pe măsură ce intră într‑un con de umbră. Traducătoarea și a acestui ultim volum, doamna Georgeta Filitti, observă că regina și doamna sa de onoare nu au doar o relație rece, protocolară, ci sunt prietene. Loialitatea și afecțiunea doamnei de onoare față de regina sa rămân intacte, în ciuda simțului de observație acut al memorialistei, care nu „iartă” de transcrierea pe hârtie nimic din ceea ce trăiește și este sigură că merită să rămână: „În Jurnalul Simonei Lahovary își fac loc și considerații izvorâte din condiția ei de memorialistă, dar și de scriitoare în emergență. Când încep să se publice Memoriile reginei, tonul e neiertător: «E sigură că știe să scrie, ce știe e să vadă și să‑și amintească; harul literar îi lipsește, ca și cel de exprimare originală».Afecțiunea doamnei de onoare este însă neștirbită. Contrazice părerile fanteziste ale regelui despre pretinsa ei strădanie de a o învrăjbi pe regină cu el și îndură destule afronturi provocate de călcarea protocolului dispusă de Carol. Poate, ca o ultimă nedreptate, ar fi împărtășit soarta Irinei Procopiu, altă doamnă de onoare, căreia, după mai bine de 25 de ani de serviciu, monarhul n‑a binevoit să‑i acorde vreo pensie. Simona Lahovary a fost scutită, prin stingerea din viață, survenită în 1936”.
Cărți,multe cărți.
