Eu o să vorbește drăguț cândva este împărțită în două părți. Prima conține treisprezece eseuri în care autorul vorbește despre copilăria petrecută în suburbiile din Raleigh, Carolina de Nord, despre familie și despre diverse slujbe pe care le-a avut în New York, una mai bizară decât cealaltă. Sedaris povestește, de exemplu, despre Paul – fratele său cu o gură spurcată, dar cu o inimă mare –, despre Amy – sora sa cu o pasiune care, spune autorul, a degenerat de-a lungul timpului în ceva ce aducea foarte bine cu o tulburare de identitate – sau despre tatăl lor, Lou Sedaris, un inginer cu o minte sclipitoare, dar cu care niciunul dintre cei șase copii nu pare să aibă vreun interes comun. În cea de-a doua parte, intitulată Deux, Sedaris scrie despre mutarea în Franța împreună cu partenerul său Hugh, despre tentativele de a învăța franceza, dar și despre modul în care ajunsese să vorbească această limbă, „unul deloc complicat, care presupune să zbieri în engleză din toți rărunchii, la fel cum ai zbiera la o persoană surdă sau la un câine pe care credeai că-l dresasei să nu se mai urce pe canapea”.
Cărți,multe cărți.
